Gestiunea riscului de credit global are la bază două principii: diviziunea şi limitarea riscurilor.
Diviziunea riscului de creditare urmăreşte evitarea concentrării riscurilor prin diversificarea plasamentelor şi a creditelor în special. Concentrarea clienţilor într-un singur domeniu de activitate este relativ periculoasă pentru o bancă universală: în perioada de recesiune pot interveni greutăţi de exploatare. În sfera creditării particularilor, diversificarea portofoliului este în primul rând o diversificare teritorială. La creditarea agenţilor economici impotantă este diversificarea sectorială sau economică, iar în ceea ce priveşte clienţii suverani –diversificarea geografică. În cazul României băncile îşi propun o diversificare a portofoliilor instituţioanle prin dezvoltarea activităţilor de creditare a sectorului privat.
Pe de altă parte se poate întâmpla ca întreprinderi de talie mare să aibă nevoie de creditare care să depăşească limita rezonabilă de angajament a unei singure bănci. De regulă, acolo unde gradul de dezvoltare a pieţelor o permite, astfel de firme recurg direct la pieţe pentru a-şi asigura finanţarea fără intremediar. O altă soluţie o reprezintă constituirea de pool-uri bancare.
Un pool bancar este anasamblul băncilor unei singure întreprinderi mari, anasamblu structurat şi organizat de o manieră precisă. Această soluţie are dezavantajul că diluează responsabilitate băncilor participante, dar şi avantajul divizării riscurilor. Pool-ul permite participarea băncilor mici la finanţarea marilor întreprinderi (operaţie mai puţin riscantă şi mai puţin costisitoare ) şi are şi autoritate mai mare în impunerea unui plan de redresare a debitorului în caz de dificultata.
